Am incheiat cu success cursul de la Cluj. Nu stiu ce a insemnat pentru cei care au fost alaturi de mine, in aceste patru zile, eu in schimb, am constientizat ce inseamna munca aceasta pentru mine.
De fiecare data cand ma indrept catre orasul in care urmeaza sa lucrez, resimt aceeasi emotie pe care o simt inaintea unei calatorii,catre o destinatie indepartata , catre un colt de lume in care imi doream cu ardoare sa ajung. Am biletul de avion in geanta, ghidul de calatorie…..si emotia aferenta, inima mea bate mai puternic, simt o furnicatura placuta in zona inimii, visez la momentul in care voi fi in fata Taj Mahalului sau pe malul Gangeului, am senzatia ca levitez undeva intre lumea reala si visele mele care prind contur …
Interesant este ,ca rezonanta emotiei este aceeasi in momentul in care ma indrept catre viitorii mei cursanti. Miercuri, mergand catre Cluj, mi-am dat seama de acest lucru.E aceasi bucurie, acelasi mister, doar ca de data asta nu am nevoie de bilet de avion si vouchere de calatorie… Am nevoie doar de inima deschisa catre oamenii pe care urmeaza sa ii intalnesc. Trebuie doar sa deschid poarta, care duce catre lumea linistii, acea lume in care nu mai exista bariere, acea lume in care nu conteaza decat bagajul pe care il porti in suflet, si sa le dau voie sa intre..
Miracolul sta in a-i descoperi pe toti acesti oameni, unici in felul lor si totusi atat de asemanatori, in fata hartiei ,cu creionul in mana, ei redevin toti copii. Uita de grijile zilnice, de facturi ce asteapta in sertare, de lipsuri, de ganduri, de temeri,. de faptul ca sunt timizi, stangaci….… Le cresc aripi si isi dau voie sa zboare…. Sa se bucure…. Sa se minuneze… Sa isi lase sufletul sa rada si chiar sa planga. Isi dau voie sa se descopere, sa se redescopere… sa afle despre ei insisi, lucruri care nici macar nu au banuit ca ar putea fi ascunse in sufletele lor.
Iar eu sunt martorul la toate acestea, eu, muritorul de rand, am primit dreptul sa incalec pe Pegasul meu inaripat si sa fiu alaturi de ei la toata aceasta revarsare de candoare copilareasca.
Si atunci spuneti-mi, as putea sa nu simt acea furnicatura in dreptul inimii?? As putea sa zic, ca cea ce se intampla de fiecare data, e mai putin decat un miracol?? Nu am dreptul asta…..
Cu toata stima Iudita
si eu iti multumesc, cu mult drag carmen
RăspundețiȘtergere